You are here

Mii de țigarete ascunse într-un camion, depistate cu ajutorul câinelui specializat al Vămii

Vameșii din postul vamal Giurgiulești au prevenit scoaterea din țară a 10 000 de țigarete, pe care un conațional le-a ascuns de la controlul vamal în autocamionul pe care îl conducea.

Cazul a fost înregistrat astăzi, 13 mai a.c., la ieșire din țară. În baza analizei de risc, funcționarii vamali au supus mijlocul de transport unor verificări minuțioase, implicând și câinele de serviciu al Vămii. Acesta a semnalat prezența produselor din tutun în partea laterală a cap tractorului.

În rezultatul acțiunilor de specialitate, au fost depistate trei cutii pline cu țigări marca "Ashima", fără timbre de acciz, pe care bărbatul intenționa să le comercializeze pe piața neagră din UE.

Ca urmare, țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar cercetările continuă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare.

Menționăm că, în primele trei luni ale anului 2020, angajații Serviciului Vamal au prevenit 61 de tentative de trafic ilicit cu produse din tutun, fiind consemnate depistări în cantitate de circa 880 000 țigarete nedeclarate, ceea ce reprezintă de trei ori mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent.