You are here

Marfă din Italia, nedeclarată la vamă

În cadrul acţiunilor de control desfăşurate pe segmentul de intrare în ţară a postului vamal Leuşeni, a fost contracarată o tentativă de transportare ilicită a peste 300 piese de schimb, dosite printre coletele aduse din Italia. Bunurile urmau să fie comercializate ilegal pe piața autohtonă.

În data de 15 februarie curent, la pista de intrare în țară a postului vamal Leușeni, s-a prezentat pentru control un cetățean moldovean la volanul unui microbuz de model ”Mercedes Benz”, cu numere de înmatriculare în Bulgaria. Bărbatul transporta colete din Italia și era însoțit de doi pasageri.

În cadrul controlului vamal, atât șoferul, cât și pasagerii au comunicat inspectorilor din tura de serviciu că nu dețin mărfuri ce necesită a fi declarate.

În baza analizei indicatorilor de risc, angajații vamali de la Leușeni au dispus efectuarea unui control fizic detaliat al unității auto. Rezultatul nu s-a lăsat așteptat, peste 300 piese de schimb pentru mașini de spălat fiind descoperite printre coletele amplasate în compartimentul marfar al microbuzului.

Cazul este cercetat până la stabilirea tuturor circumstanțelor. Pentru fapta comisă, conducătorul auto riscă proces-verbal conform art. 287  Cod Contravenţional al RM, care prevede confiscarea lotului de marfă şi achitarea unei amenzi în cuantum de 3000 lei.

Secția managementul relațiilor publice
Tel: (+373 022) 574 298