You are here

Controlul comun la frontiera moldo-ucraineană ar putea fi extins

Controlul comun la frontiera moldo-ucraineană s-ar putea extinde și în punctul de trecere ”Otaci-Moghiliov-Podolsk”. Astfel, persoanele și mărfurile ar urma să fie supuse unui singur filtru de control, fie pe teritoriul țării noastre, fie pe partea ucraineană, ceea ce ar simplifica traversarea frontierei și ar reduce timpul de așteptare în vamă.

Procedurile care urmează a fi parcurse și costurile aferente lucrărilor de reconstrucție a postului au fost discutate în cadrul unei reuniuni ai reprezentanților Serviciului Vamal, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) cu reprezentanți ai autorităților ucrainene. Întâlnirea a fost organizată cu sprijinul Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM).

În cadrul ședinței grupului de lucru, desfășurată în postul vamal ”Otaci-Moghiliov-Podolsk” la 31 iulie curent, părțile implicate au analizat perspectivele de aplicare a acestui mecanism de cooperare transfrontalieră, care ar putea fi organizat conform principiilor ”Ghișeului Unic” și ”O singură oprire”. În acest fel, autoritățile de resort urmăresc atât fluidizarea traficului, cât și diminuarea eventualelor fraude sau incidente de integritate.

De rând cu obiectivele menționate, ar urma să fie reconstruite și căile de acces, care fac legătură dintre postul vamal ”Otaci” cu arterele naționale, fiind, totodată, evaluată posibilitatea amplasării unui post de inspecție la frontieră al ANSA, în vederea vămuirii mărfurilor supuse controlului fitosanitar.

Amintim că, potrivit Acordului interguvernamental între Republica Moldova și Ucraina, semnat la 6 octombrie 2017, controlul comun poate fi aplicat la toate punctele de trecere de la frontiera estică.

Actualmente, controlul comun la frontiera cu Ucraina este aplicat la șase posturi vamale (”Criva-Mamalîga”, ”Larga-Kelmențî”, ”Briceni-Rossoșanî”, ”Giurgiulești-Reni”, ”Pervomaisc-Cuciurgan” și ”Palanca-Maiaki-Udobnoe”).