Astăzi, 28 martie 2025, directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a participat la deschiderea evenimentului „Aspecte fiscale și vamale - soluții 2025”, organizat de P.P. „Monitorul fiscal FISC.MD”, în parteneriat cu Serviciul Vamal, Ministerul Finanțelor și Serviciul Fiscal de Stat.
Evenimentul, desfășurat într-un format hibrid, a reunit peste 1000 de reprezentanți ai mediului de afaceri, ai asociațiilor de profil, specialiști din domeniul financiar, precum și reprezentanți ai autorităților publice, care au avut oportunitatea să analizeze cele mai recente evoluții din domeniul fiscal și vamal și să identifice soluții adaptate provocărilor actuale.
În cuvântul său de deschidere, directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a subliniat importanța consolidării colaborării între autoritățile publice și mediul de afaceri pentru implementarea eficientă a reformelor și dezvoltarea unui sistem vamal și fiscal modern, adaptat la standardele internaționale.
„Este esențial să consolidăm parteneriatul cu mediul de afaceri, bazat pe încredere și susținere reciprocă. Operatorii economici își asumă tot mai mult responsabilitatea pentru corectitudinea și onestitatea în relația cu statul, punând accent pe conformarea benevolă. Prin comunicare și interacțiune continuă, reușim să îmbunătățim constant calitatea serviciilor prestate, prin digitalizare, automatizare și simplificarea proceselor. Vom continua să implementăm soluții digitale inovative, contribuind astfel la dezvoltarea unui mediu economic mai sigur și mai competitiv”, a declarat directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub.
Participanții au abordat subiecte de actualitate privind noile modificări ale cadrului legal fiscal și vamal, punând accent pe impactul acestora asupra mediului de afaceri. Totodată, au fost prezentate măsuri menite să simplifice activitatea business-ului, în conformitate cu prioritățile strategice de dezvoltare și angajamentele asumate de țara noastră, în calitate de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană.
Evenimentul a inclus și paneluri tematice de discuții, în cadrul cărora specialiștii Serviciului Vamal au prezentat aspecte relevante și au oferit răspunsuri referitoare la simplificarea procedurilor vamale disponibile pentru operatorii economici, garantarea datoriei vamale, regimurile vamale speciale, precum și procedura de obținere electronică a autorizațiilor emise de autoritatea vamală, prin intermediul sistemului informațional „Decizii vamale”.
Serviciul Vamal își reafirmă angajamentul ferm de a crea un mediu favorabil dezvoltării mediului de afaceri, de a continua armonizarea legislației naționale cu acquis-ul comunitar, digitalizarea proceselor, extinderea proiectelor de modernizare a infrastructurii vamale și implementarea instrumentelor care facilitează comerțul internațional.
_____________________________
𝐒𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐠𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐚𝐛𝐨𝐫𝐚𝐫𝐞, 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐨𝐯𝐚𝐭̦𝐢𝐞.
Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md

