Serviciul Vamalal Republicii Moldova
Serviciul Vamal
Serviciul Vamal
al Republicii Moldova

Tentativă de trafic ilicit cu medicamente anti-COVID-19, dejucată de angajații Serviciului Vamal

 

Vameșii de la Aeroportul Internațional Chișinău au prevenit tentativa unui cetățean străin de a introduce ilegal în Republica Moldova 344 de cutii cu medicamente anti-COVID-19. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, a ascuns produsele medicamentoase în bagajul de cală, fără a le declara în cadrul controlului vamal.

Cazul a avut loc vineri, 28 ianuarie curent, în jurul orei 12:30, când funcționarii vamali au redirecționat un pasager al cursei Istanbul-Chișinău, care selectase coridorul verde (nimic de declarat), pe coridorul roșu - pentru efectuarea controlului fizic detaliat.

În cadrul scanării bagajului de cală al bărbatului, funcționarii vamali au observat mai multe obiecte omogene în valiza acestuia. Astfel, ca urmare a controlului fizic efectuat, vameșii de la Aeroport au descoperit 344 de cutii cu medicamente „Molenzavir”, „Molvir”, „Monuvirși „Emorivir” – preparate cu indicație specifică pentru tratamentul SARS-CoV-2.

Potrivit informațiilor preliminare, medicamentele au fost procurate din Bangladesh și urmau să fie comercializate ilegal în Republica Moldova.

Drept urmare, bunurile au fost confiscate, iar cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

Serviciul Vamal îndeamnă cetățenii să procure medicamente doar din locuri autorizate (farmacii) pentru a evita riscul de a consuma produse medicamentoase contrafăcute, necalitative sau neautorizate. Fiți vigilenți și aveți grijă de sănătate!

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211

press@customs.gov.md 

European flag