header.titleheader.subtitle
header.title
header.title
header.subtitle

Serviciul Vamal raportează încasări de peste 700,23 milioane de lei în perioada 07 - 13 noiembrie 2022

În perioada 07 - 13 noiembrie 2022, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 700,23 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 28,7 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 19,6 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2021.

Totodată, în perioada 07 noiembrie – 13 noiembrie 2022, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 18,0 milioane lei, ceea ce reprezintă 2,6 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă. 

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 10 901 declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 72 807 de traversări. 

La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată au fost constatate 47 încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 246 mii de lei. 

Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.

Raportul zilnic privind situația la posturile vamale de frontieră, noutăți, depistări, evenimente și alte informații ce țin de activitatea vamală, pot fi consultate pe canalul Telegram al Serviciului Vamal al Republicii Moldova: https://t.me/ServiciulVamalRM.

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md