Serviciul Vamalal Republicii Moldova
Serviciul Vamal
Serviciul Vamal
al Republicii Moldova

Serviciul Vamal în dialog cu mediul de afaceri pe subiectul aplicării practice a noului Cod vamal

Serviciul Vamal în parteneriat cu Asociația Bussinesului European în Moldova (EBA) au desfășurat un atelier de lucru axat pe aplicarea în practică a noului Cod Vamal, legislației secundare și terțiare. Evenimentul a fost organizat pe platforma Grupului de lucru 2 „Facilitarea către tranziția verde și comerțul transfrontalier” din cadrul Consiliul Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova, la care au participat peste 80 de reprezentanți ai mediului de afaceri și ai autorităților publice.

În cadrul ședinței, directorul adjunct al Serviciului Vamal, Lidia Ababii a menționat că asigurarea bunei activități a mediului de afaceri conform noilor proceduri vamale este în vizorul autorității vamale, iar în acest sens este menținută o comunicare deschisă cu părțile interesate pentru acordarea suportul necesar în aplicarea conformă a cadrului normativ și îmbunătățirea mecanismelor de facilitare a activității economice.

Conducerea Serviciului Vamal a trecut în revistă realizările obținute pe parcursul anului 2023 în implementarea agendei vamale a Acordului de Asociere RM-UE, precum și a enunțat prioritățile pentru anul curent, proiectele de modernizare a infrastructurii și sporirea capacităților autorității vamale, precum și extinderea instrumentelor de facilitare a comerțului transfrontalier. Concomitent, a fost reiterat că, un alt obiectiv prioritar al Serviciului Vamal pentru anul 2024 este implementarea Noului Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS), testarea căruia se planifică pentru luna aprilie 2024, iar pregătirea aderării Republicii Moldova la Convenția privind Tranzitul Comun - în semestrul I 2025.

Cu referire la aspectele tehnice a procedurilor vamale, specialiștii din cadrul Serviciului Vamal au informat despre cadrul normativ secundar și terțiar ce reglementează procedurile de import/export, regimurile vamale și garanțiile, totodată s-au referit și la ajustările sistemelor informaționale în proces de implementare, dar și despre noile funcționalități care se află la etapele finale de testare și vor fi accesibile în perioada următoare.

Atelierul de lucru a oferit oportunitatea de a avea un dialog cu mediul de afaceri, prin intermediul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri referitor la aplicativitatea noilor proceduri vamale, care au fost explicate punctual de specialiștii din cadrul Serviciului Vamal. 

Directoarea executivă EBA, Mariana Rufa a mulțumit conducerii Serviciului Vamal pentru dialogul constant și deschis pe subiectul noului Cod vamal, atât în procesul elaborării cadrului normativ, dar și odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, și a exprimat convingerea că de comun cu autoritățile de resort vor fi identificate și adoptate soluțiile optime pentru facilitarea activității businessului.

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md       

European flag