Serviciul Vamal al Republicii Moldova și Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit „Viitorul” (ACTIV) din România, au semnat un Protocol de cooperare, care are drept scop dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul ce vizează promovarea, realizarea și coordonarea de activități care să contribuie la informarea, conștientizarea și educarea publicului și a autorităților, cu privire la efectele negative ale traficului ilicit de mărfuri.
De menționat, că Părțile semnatare îți propun să promoveze inițiative de diminuare a traficului ilicit de mărfuri, prin activități și demersuri vizând campanii de informare, acțiuni de educare și schimburi de experiență, în scopul creșterii siguranței publice/contribuabililor.
Totodată, colaborarea între cele două Părți va include organizarea și desfășurarea programelor de conștientizare, sesiuni de instruire atât pentru cetățeni, cât și pentru autoritățile și instituțiile a căror activitate poate contribui la realizarea scopului urmărit, în sensul informării, educării, sensibilizării publicului larg și a potențialilor consumatori în legătură cu pericolele legate de achiziționarea, utilizarea sau consumul produselor provenite din surse ilicite.
O altă acțiune acceptată de părți, se axează pe organizarea de întâlniri și schimburi de experiență la nivel local, regional, național, între factorii decizionali, organizații neguvernamentale, reprezentanți ai principalelor industrii afectate și experți în prevenirea și combaterea traficului ilicit de mărfuri.
În același timp este vizată dezvoltarea cooperării, prin implementarea, în comun, a unor proiecte cu finanțare internă sau externă, relevante pentru atingerea obiectivelor de a contracara traficul ilicit, în special prin dezvoltarea profesională a funcționarilor vamali și dotarea Serviciului Vamal cu echipamente specializate de control vamal.
Pe final de ședință, în cadrul căreia a fost semnat Protocolul de cooperare, Părțile și-au reiterat disponibilitatea și intenția în vederea unei conlucrări constructive, în ceea ce ține de contracararea acțiunilor de contrabandă și a traficului ilicit de mărfuri.
Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md






