Ca urmare a informațiilor apărute în presa din România privind ancheta efectuată de procurorii DIICOT într-un dosar de contrabandă cu țigări din Republica Moldova în valoare de peste 1,8 milioane de euro, Serviciul Vamal al Republicii Moldova informează că are în derulare o investigație privind faptele invocate în dosar.
Anunțăm că, anterior, Serviciul Vamal al Republicii Moldova a inițiat o anchetă proprie în vederea stabilirii complete a circumstanțelor producerii infracțiunii, inclusiv a unor eventuale implicări sau neglijențe în serviciu admise de funcționarii vamali.
Rezultatele anchetei demarate vor fi făcute publice după finalizarea tuturor investigațiilor de rigoare.
Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md