Serviciul Vamal a semnat un Memorandum de colaborare cu Philip Morris International

 

Ieri, 27 mai 2021, Directorul Serviciului Vamal, Sergiu Burduja a avut o întrevedere cu reprezentanții companiei producătoare de țigări Philip Morris International. Părțile au semnat un Memorandum de colaborare, care va contribui la consolidarea capacităților Serviciului Vamal de a combate contrabanda și comerțul ilicit cu produse din tutun.

Actul prevede principiile și direcțiile generale de cooperare între părți, printre care: schimbul de date și informații, întărirea capacității operaționale ale subdiviziunilor antifraudă, îmbunătățirea pregătirii profesionale a funcționarilor vamali.

Serviciul Vamal colaborează cu Philip Morris International începând cu anul 2015. Anume atunci a avut loc prima Conferință Antitabac și primul Campionat internațional canin, organizat de Serviciul Vamal la Ocnița. De atunci și până în prezent, marile companii producătoare de țigări, printre care și Philip Morris, au sprijinit instituția în organizarea acestor evenimente.

În adresarea sa, Directorul Serviciului Vamal, Sergiu Burduja a menționat importanța dezvoltării în permanență a parteneriatelor durabile cu mediul privat: „Diminuarea contrabandei cu țigarete se datorează și cooperării strânse dintre instituțiile statului și producătorii de țigarete. În ultimii ani, Serviciul Vamal a intensificat colaborarea cu cele mai mari companii producătoare de țigări, care continuă să sprijine eforturile organului vamal în prevenirea și contracararea traficului ilicit cu produse din tutun.”

Serviciul Vamal continuă să inițieze acțiuni de amploare, în parteneriat cu instituțiile naționale abilitate, cu mediul de afaceri, precum și cu partenerii din țările vecine, a căror rezultat final vizează combaterea contrabandei.

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211

press@customs.gov.md 

Acest portal a fost realizat cu sprijinul generos al poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova. Informațiile prezentate pe acest site web nu sînt informații oficiale ale Guvernului SUA și nu reprezintă opinia și poziția Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională sau a Guvernului Statelor Unite. Responsabilitatea cu privire la conținut aparține Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

Copyright © 2026
Portalul este gestionat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova