Serviciul Vamalal Republicii Moldova
Serviciul Vamal
al Republicii Moldova

Serviciul Vamal a lansat o nouă funcționalitate IT orientată spre facilitarea exportului de produse autohtone - Validarea automată a declarației vamale în doar 15 minute

23 februarie 2024, Chișinău - Serviciul Vamal al Republicii Moldova cu suportul proiectului UE „Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene”, a desfășurat evenimentul de lansare a „Procedurii de validare automată a declarațiilor vamale la export”. 

Introducerea procedurii de validare automată face parte din procesul de modernizare a procedurilor vamale prin alinierea acestora la standardele europene de control vamal, în scopul optimizării timpilor de vămuire, facilitării exporturilor și reducerea intervenției directe a funcționarului vamal.

La eveniment au participat conducerea Serviciului Vamal, reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene și ai Misiunii Înalților Consilieri UE, precum și reprezentanți ai comunității de afaceri.

În mesajul de deschidere, directorul Serviciului Vamal, Igor Talmazan a mulțumit Delegației UE în Republica Moldova pentru suportul acordat în implementarea legislației vamale comunitare, iar eforturile Serviciului Vamal sunt în continuare canalizate spre a informa societatea și mediul de afaceri asupra tuturor beneficiilor și inovațiilor noii legislații vamale, orientată spre reducerea birocrației, procese moderne și servicii digitalizate. Una dintre simplificările oferite mediului de afaceri este și procedura de validare automată a declarațiilor vamale la export, instrument orientat spre promovarea exportului și extinderea pieței de desfacere pentru produsele autohtone. 

În cadrul evenimentului, specialiștii Serviciului Vamal au prezentat funcționalitățile IT ale sistemului de validare automată, dar și aspecte practice ale procedurii vamale. Totodată, în procesul de testare a procedurii de validare automată au participat mai mulți agenți economici ce desfășoară operațiuni de export, care au împărtășit impresiile și experiența pozitivă despre această facilitare lansată de Serviciul Vamal, ce a ușurat semnificativ activitatea acestora. 

Astfel, începând de astăzi, procedura poate fi aplicată de toți agenții economici care efectuează exportul mărfurilor autohtone, ceea ce presupune că, declarațiile vamale selectate pe culoarul verde de control vamal vor fi validate automat de către sistemul informațional ,,ASYCUDA World”, fără intervenția directă a funcționarului vamal, în decurs de 15 minute din momentul recepționării acestora.

Validarea automată a declarațiilor vamale la export, prin acordarea liberului de vamă direct la postul vamal de export, oferă agenților economici predictibilitate, reducerea costurilor și timpului de vămuire, reducerea întârzierilor legate de declararea mărfurilor, interacțiune fizică redusă cu funcționarii vamali și diminuarea riscurilor de fraudă. 

 

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md     

European flag