header.titleheader.subtitle
header.title
header.title
header.subtitle

Ședința Comitetului Consultativ desfășurată în cadrul Biroului vamal Nord

În scopul eficientizării activității vamale, precum și promovării unui parteneriat eficient între organele vamale și mediul de afaceri, la data de 9 iunie curent, a fost organizată ședința ordinară a Comitetului Consultativ în incinta Biroului vamal Nord.

La ședință, a fost asigurată participarea reprezentanților mediului de afaceri din tot perimetrul de activitate al Biroului vamal Nord, brokeri vamali, specialiști în domeniul vămuirii și funcționari din cadrul aceluiași Birou.  

Scopul ședinței a fost familiarizarea agenților economici, brokerilor vamali cu modificările operate, în contextul transpunerii Dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale în actele normative ale Serviciului Vamal, aferent fluidizării traficului transfrontalier de mărfuri. Totodată, fiind abordate și alte subiecte de interes, precum ar fi: regimurile vamale suspensive, Certificatul de origine și modul de dobândire a acestuia, modul de completare a declarației vamale și erorile care au fost identificate la completarea acestora de către titularii declarațiilor.  

La finele ședinței, reprezentanții mediului de afaceri au venit cu anumite completări, propuneri și soluții care țin să contribuie la procesul de perfecționare a legislației într-o corelare perfectă cu noile tendințe în dezvoltarea economiei țării, precum și au mulțumit pentru deschiderea instituției, manifestată prin transparența și informarea continuă a mediului de afaceri cu cele mai noi modificări asociate domeniului administrării vamale.

Notă: Comitetul Consultativ reprezintă o platformă de comunicare cu comunitatea de afaceri, dar și un mecanism de consolidare a transparenței în activitatea organelor vamale. Scopul  acestuia constă în sporirea nivelului de cunoștință în rândurile societății civile referitor la politicile promovate de Serviciul Vamal, precum şi familiarizarea oamenilor de afaceri cu schimbările preconizate în legislația vamală.

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md