header.titleheader.subtitle
header.title
header.title
header.subtitle

Rezultate remarcabile în cadrul Turneului de minifotbal ”Cupa Solidarității”

În perioada 27-28 august curent, Serviciul Vamal a participat la cea de-a doua ediție a Turneului de minifotbal „Cupa Solidarității”, organizat de Poliția de Frontieră în colaborare cu Federația Moldovenească de Fotbal.

15 echipe de sportivi din diverse autorități din țară și din străinătate, s-au înscris într-o competiție, luptând amical pentru trofeu. Meciurile au fost interesante, oferind spectatorilor goluri spectaculoase și momente memorabile. 

În final, echipa Direcției de Poliție Chișinău a obținut locul întâi, locul II i-a revenit echipei  BPDS FULGER, locul III Administrației Naționale a Penitenciarelor și locul IV echipei din cadrul Serviciului Vamal. 

Pe lângă diplome și medalii, fiecare echipă participantă s-a ales cu câte o minge de fotbal.

Conducerea Serviciului Vamal aduce sincere mulțumiri atât Colegilor pentru meritele obținute cât și Organizatorilor pentru promovarea sportului ca mijloc de fortificare a sănătății, dezvoltării calităților fizice și morale ale angajaților, întăririi relațiilor de prietenie și colaborare între instituțiile statului, pentru a sprijini o cauză caritabilă.
 

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md