header.titleheader.subtitle
header.title
header.title
header.subtitle

Reținut la vama Sculeni, pentru contrabandă cu 550.000 euro în valiză

Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal de comun cu procurorii PCCOCS, anunță reținerea unui cetățean al Republicii Moldova, care la intrarea în țară prin postul vamal Sculeni, a refuzat să declare că ar transporta o valiză cu suma de 550.000 euro. 

Cazul a avut loc joi dimineața, atunci când bărbatul cu vârsta de aproape 60 de ani de la volanul unui automobil de lux a comunicat în vamă că nu ar avea nimic de declarat. Totuși, funcționarii vamali au dispus verificarea mașinii, iar în portbagaj a fost depistată valiza cu cei peste o jumătate de milion de euro. 

Atât banii, cât și automobilul, au fost ridicați pentru continuarea cercetărilor, iar bănuitul care are și cetățenie română a fost reținut pentru 72 de ore. Urmează ca procurorii PCCOCS să determine necesitatea solicitării arestului preventiv în privința acestuia, pentru asigurarea obiectivității investigațiilor.

Investigațiile penale continuă, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției.

 

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md