Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, anunță reținerea unui cetățean al Turciei, într-un dosar de contrabandă cu aur și argint turcesc de peste patru milioane lei, comisă în perioada anilor 2018-2019.
Atunci, schema fusese destructurată, iar două persoane din Republica Moldova au fost reținute, după care și condamnate la 3 și 4 ani închisoare (primul din ei recunoscându-și vina), cu confiscarea articolelor din aur și argint în valoare de peste patru milioane lei. La acea etapă, organizatorul celor doi membri ai grupului infracțional a fost anunțat în căutare, acesta fiind originar din Republica Turcia și care atunci nu era în Republica Moldova.
Duminică seara, 21 ianuarie, prin postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, a sosit cu ruta Istanbul – Chișinău, organizatorul turc cu vârsta de 48 de ani, când a și fost reținut pentru 72 de ore pentru continuarea investigațiilor, timp în care beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md