Serviciul Vamalal Republicii Moldova
Serviciul Vamal
Serviciul Vamal
al Republicii Moldova

Republica Moldova, România și Ucraina consolidează cooperarea vamală regională, în cadrul Programului EU4Digital, finanțat de UE

    

Conducerea Serviciului Vamal a participat la ședința de bilanț a Proiectul pilot e-Customs privind schimbul automat de informații vamale prin intermediul Sistemului (SEED+), între autoritățile vamale din Republica Moldova, România și Ucraina.

Evenimentul s-a desfășurat în format hibrid și a reunit reprezentanți ai Direcției Generale Vecinătate Europeană și Negocieri de Extindere (DG NEAR), ai Direcției Generale Impozitare și Uniune Vamală (DG TAXUD), precum și ai autorităților vamale din România și Ucraina, facilitat de proiectul EU4Digital.

În mesajul său, directorul adjunct al Serviciului Vamal, Lidia Ababii a accentuat că „în contextul presiunii crescute la frontiere și a crizelor generate este esențial să ne consolidăm eforturile pentru a găsi soluții comune, astfel ca să facilităm comerțul și, totodată, să asigurăm securitatea economică. Exprimăm convingerea că această cooperare de succes va fi benefică pentru a realiza ulterior extinderea schimbului de date la scară largă, în toate posturile vamale de la frontiera cu România și Ucraina.”

În cadrul reuniunii, echipa de implementare a prezentat principalele rezultate și concluzii urmare a finalizării cu succes a proiectul pilot privind realizarea schimbului de date la posturile vamale de la frontiera moldo-română Leușeni-Albița, Giurgiulești-Galați și la postul vamal de la frontiera moldo-ucraineană Giurgiulești-Reni. Astfel, cele trei autorități vamale au testat contrapunerea în timp real a datelor prin intermediul sistemului SEED+, care au cuprins informații despre mijloacele de transport marfare, atât cele cu încărcături, cât și goale, care traversează frontiera în ambele sensuri.

Schimbul automat de informații vamale va contribui la eficientizarea cooperăriiarea între instituțiile de frontieră și va spori siguranța de-a lungul întregului lanț de aprovizionare în ceea ce privește securitatea și facilitarea schimburilor comerciale între Republica Moldova, Uniunea Europeană și părțile CEFTA. Proiectul pilot reprezintă un pas semnificativ către un mediu comercial mai integrat, mai eficient și mai inovator în regiunea Parteneriatului Estic și în UE.

Amintim că,, implementarea acestui proiect a fost aprobată prin Memorandumul de înțelegere între Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei, Serviciul Vamal al Republicii Moldova și Autoritatea Vamală Română cu privire la Proiectul pilot privind schimbul automat de informații vamale în cadrul Programului EU4Digital.

______________________________
𝐒𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐠𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐚𝐛𝐨𝐫𝐚𝐫𝐞, 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐨𝐯𝐚𝐭̦𝐢𝐞.

 

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md

European flag