Ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal și procurorii PCCOCS investighează o schemă de contrabandă cu peste două milioane de pachete de țigări, în urma perchezițiilor la patru adrese din Căușeni, în ziua de miercuri, 9 februarie 2022.
Ca urmare a perchezițiilor, oamenii legii au ridicat și patru mijloace de transport folosite la transportarea produselor din tutun. În dosar este vizat un agent economic din stânga Nistrului și un broker vamal, care a depus, în perioada 09-13 decembrie 2020, patru declarații vamale de import a țigărilor care conțin tutun cu filtru. Totodată, precizăm faptul că țigările erau transportate din Emiratele Arabe Unite. În continuare, urmează să se decidă asupra aplicării sechestrului pe produsele de tutun, care au o valoare estimativă de circa șase milioane de lei.
Investigațiile sunt în stadiu preliminar, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele relevante cazului, inclusiv persoanele implicate. Alte informații vor fi făcute publice pe parcursul desfășurării urmăririi penale.
Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md