header.titleheader.subtitle
header.title
header.title
header.subtitle

Peste 330 flacoane cu botox cosmetic de contrabandă – ridicate urmare a 18 percheziții în Chișinău și în afară

Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal sub conducerea PCCOCS, cu suportul SFS și ANSP, au ridicat marți peste 330 flacoane cu botox cosmetic de contrabandă, în cadrul perchezițiilor în 18 locații din Chișinău și în afară.

Suplimentar, oamenii legii au ridicat cinci calculatoare, documente contabile, carnete cu înscrisuri și peste 60.000 EUR, peste 4.000 dolari USD și peste 360.000 MDL.

Potrivit oamenilor legii, substanța botulinică era adusă ilegal în Republica Moldova din Ucraina de către complicii persoanelor implicate – fără a declara organului vamal și fără acte permisive, dar și în condiții necorespunzătoare. Ulterior aceasta era transmisă și utilizată în unele clinici de frumusețe din municipiul Chișinău, cât și în alte regiuni ale țării.

Investigația penală continuă, iar publicul urmează să fie informat despre rezultatele acesteia.

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md