Lot de instrumente muzicale, nedeclarat, depistat la postul vamal Leușeni

Funcționarii postului vamal Leușeni au dejucat tentativa de introducere ilicită în țară a unui lot comercial de instrumente și accesorii muzicale.

Cazul a fost înregistrat după ce un microbuz de model Mercedes Sprinter, care se deplasa din Germania, a fost supus controlului de specialitate. Deși șoferul și pasagerii au declarat că nu transportă bunuri pasibile declarării, în baza indicatorilor analizei de risc a fost dispus un control fizic amănunțit.

În rezultat, în compartimentul marfar, ascunse printre bunurile personale, au fost depistate 11 unități de instrumente și accesorii muzicale, unele dintre acestea datând din anul 1994.

Bunurile nedeclarate aparțineau șoferului, un bărbat în vârstă de 58 de ani, cu dublă cetățenie (Republica Moldova/România).

Mărfurile au fost ridicate, iar investigațiile pe caz continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și aplicării măsurilor legale corespunzătoare.

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md 

 

Acest portal a fost realizat cu sprijinul generos al poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova. Informațiile prezentate pe acest site web nu sînt informații oficiale ale Guvernului SUA și nu reprezintă opinia și poziția Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională sau a Guvernului Statelor Unite. Responsabilitatea cu privire la conținut aparține Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

Copyright © 2026
Portalul este gestionat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova