În vederea evitării timpilor de așteptare la punctele de control la trecerea frontierei, respectiv la birourile vamale de destinație, de către agenții economici care derulează operațiuni de import, export și comerț intraunional de produse și alte ingrediente alimentare de origine nonanimală (ex: legume, fructe, cereale, etc., prevăzute în anexa nr.3 la norma aprobată prin ordin), în țările-membre ale Uniunii Europene, Serviciul Vamal al Republicii Moldova, recomandă operatorilor economici să respecte prevederile ordinul nr. 120/4724/2022, publicat în monitorul oficial al României, Partea I, nr. 776 din 04.08.2022.
Conform prevederilor Ordinului este necesară înregistrarea în sistemului TRACES NT, prin intermediul căruia se realizează notificarea în prealabil a structurilor Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din România (ANSVSA), din punctul de intrare cu privire la sosirea transportului, cu cel puțin o zi lucrătoare înainte de sosirea preconizată a transportului, prin completarea documentului sanitar comun de intrare.
Menționăm, că începând cu 02 noiembrie 2022 a intrat în vigoare ordinul nr.120/4724/2022 al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și al președintelui Autorității Vamale Române privind aprobarea Normei pentru siguranța alimentelor de origine nonanimală care stabilește condițiile în care se derulează operațiunile de import, export și comerț intraunional de produse și alte ingrediente alimentare de origine nonanimală supuse controlului oficial pentru siguranța alimentelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.776/04.08.2022.
Informația despre modul de înregistrare în sistemul informațional TRACES NT pot fi consultate aici.
Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md

