Serviciul Vamalal Republicii Moldova
Serviciul Vamal
Serviciul Vamal
al Republicii Moldova

Global Money Week 2025: Serviciul Vamal promovează educația financiară și cunoașterea vamală în rândul tinerilor

Serviciul Vamal s-a alăturat și în acest an campaniei internaționale de educație financiară Global Money Week 2025, desfășurată în perioada 17 - 21 martie. Printr-o serie de activități interactive, instituția a oferit tinerilor oportunitatea de a înțelege mai bine rolul autorității vamale în economie, regulile privind traversarea frontierei și importanța respectării legislației vamale.

Printre activitățile organizate s-au numărat vizite în posturile vamale, sesiuni de instruire și lecții deschise susținute de funcționarii vamali. Elevii de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Chișinău au descoperit îndeaproape activitatea Postului Vamal de Frontieră Palanca, unde au aflat cum se desfășoară controlul vamal și ce măsuri sunt aplicate pentru combaterea fraudelor. La rândul lor, studenții Universității „Alecu Russo” din Bălți au vizitat Postul Vamal Intern Bălți, unde au analizat particularitățile procedurilor aplicate mărfurilor transportate pe teritoriul țării.

O experiență aparte au avut studenții Universității de Stat din Moldova și cei de la Academia de Studii Economice, care au fost găzduiți la Postul Vamal Regional Chișinău 1. Funcționarii vamali le-au explicat importanța digitalizării proceselor și impactul modernizării sistemelor de control. Elevii de la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Ungheni au fost, la rândul lor, oaspeți ai Postului Vamal Ungheni, unde au urmărit demonstrații practice despre utilizarea echipamentelor de scanare a bagajelor. În nordul țării, la Postul Vamal Costești, elevii Liceului Teoretic „Silvian Lucaci” din orașul Costești, raionul Rîșcani, au interacționat cu funcționarii vamali și au descoperit cum sunt identificate bunurile nedeclarate.

Un moment deosebit de apreciat de participanți a fost interacțiunea cu echipele canine ale Serviciului Vamal. Elevii și studenții au asistat la demonstrații privind modul în care patrupedele antrenate detectează substanțele interzise, fiind impresionați de eficiența acestora în activitatea de control vamal. De asemenea, tinerii au explorat echipamentele utilizate de funcționarii vamali și au avut ocazia să adreseze întrebări despre cariera în acest domeniu.

„Pe parcursul acestei săptămâni, am organizat multiple activități dedicate educației financiare și familiarizării tinerilor cu rolul și misiunea Serviciului Vamal. Totuși, educația nu se limitează la un eveniment sau o campanie – ea este un proces continuu, esențial pentru formarea unei generații pregătite să facă față provocărilor viitorului. Una dintre prioritățile noastre este lansarea proiectului NextGen, prin care ne propunem să atragem cei mai buni absolvenți ai universităților și să le oferim oportunitatea, la finalul stagiului, de a-și începe cariera profesională în cadrul instituției. Investind în tineri, investim în viitorul vămii și al economiei naționale,” declară Alexandru Iacub, directorul Serviciului Vamal.

Prin aceste activități, Serviciul Vamal reafirmă angajamentul său de a sprijini educația tinerilor și de a contribui la dezvoltarea unei culturi a conformării voluntare la normele vamale, promovând transparența și eficiența în activitatea instituției.

______________________________
𝐒𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐠𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐚𝐛𝐨𝐫𝐚𝐫𝐞, 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐨𝐯𝐚𝐭̦𝐢𝐞.
 

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md      

European flag