Droguri camuflate în jucării de pluș, descoperite la postul vamal Vulcănești

Funcționarii postului vamal Vulcănești au descoperit 1,45 kg de substanțe narcotice ascunse într-o jucărie de pluș.

La data de 11 decembrie 2024, la pista de ieșire din țară a postului vamal Vulcănești, s-a prezentat pentru control un autoturism marca „Dacia Logan”. La volan se afla un cetățean moldovean, în vârstă de 35 de ani, însoțit de o pasageră, cetățeană ucraineană în vârstă de 33 de ani. Cei doi au ales coridorul verde pentru traversare, declarând că transportă doar bunuri personale.

În urma analizei de risc și a suspiciunilor apărute, funcționarii vamali au dispus efectuarea unui control fizic amănunțit asupra bagajelor. În timpul verificării, una dintre jucăriile de pluș transportate a atras atenția prin greutatea neobișnuită. La deschiderea acesteia, s-a descoperit o pungă de plastic ce conținea o substanță albă, solidă, sub formă de cristale, cu un miros specific înțepător, presupusă a fi drog de tip „sare”.

Cantitatea totală a substanței ridicate și transmise spre expertiză este de aproximativ 1,45 kg.

Cazul a fost preluat de ofițerii Direcției urmărire penală a Serviciului Vamal, care continuă investigațiile pentru elucidarea circumstanțelor. Serviciul Vamal rămâne ferm angajat în lupta împotriva traficului de droguri, contribuind la siguranța cetățenilor și combaterea activităților ilegale.

______________________________
𝐒𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐠𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐚𝐛𝐨𝐫𝐚𝐫𝐞, 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐨𝐯𝐚𝐭̦𝐢𝐞.

 

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md   

Acest portal a fost realizat cu sprijinul generos al poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova. Informațiile prezentate pe acest site web nu sînt informații oficiale ale Guvernului SUA și nu reprezintă opinia și poziția Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională sau a Guvernului Statelor Unite. Responsabilitatea cu privire la conținut aparține Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

Copyright © 2026
Portalul este gestionat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova