Serviciul Vamal de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță trimiterea în judecată a 49 dosare penale pe domeniul vamal, cu sechestre aplicate în valoare de circa 46 milioane lei, în anul 2022.
Comparativ, în anul 2021 urmărirea penală desfășurată a rezultat în 19 dosare trimise în judecată, cu sechestre aplicate în valoare de circa șapte milioane lei. Cifra sechestrelor vizează atât infracțiuni de contrabandă cu diverse bunuri, printre care țigări, alcool, mărfuri de larg consum, mijloace bănești; cât și unități de transport folosite la comiterea infracțiunilor, inclusiv mijloacele financiare derivate din activitatea infracțională deferită justiției.
Totodată, în 2023, autoritatea de investigație continuă să cerceteze fapte infracționale în domeniul vamal în alte 113 dosare, cu aplicarea măsurilor asiguratorii, în vederea confiscării speciale a obiectelor infracțiunilor de contrabandă, inclusiv celor utilizate și rezultate din crime.
Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md