header.titleheader.subtitle
header.title
header.title
header.subtitle

Dacă intenționezi să introduci în țară parfumuri sau apă de toaletă - E bine să știi!

În contextul mai multor întrebări referitor prevederile legale privind introducerea parfumurilor și/sau apelor de toaletă de către persoanele fizice, venim cu următoarele precizări.

Persoanele fizice pot introduce în țară parfumuri și ape de toaletă indiferent de valoare și cantitate, cu condiția declarării Serviciului Vamal și achitării drepturilor de import aferente.

În cazul în care parfumurile sau apele de toaletă fac parte din bunurile aflate în bagajele personale ale călătorilor care vin dintr-o țară străină, acestea sunt scutite de drepturi de import, cu condiția ca să nu fie introduse în scopuri comerciale şi valoarea lor intrinsecă să nu depășească 300 Eur de persoană în cazul transportului terestru sau 430 Eur în cazul transportului aerian.

Introducerea bunurilor prin intermediul trimiterilor poștale internaționale:
Conform cadrului legal în vigoare, în cadrul tranzacțiilor de la business la cumpărător (B2C) parfumurile și apele de toaletă sunt prohibite la acordarea scutirilor stabilite de 150 Eur. În acest caz, parfumurile și apele de toaletă indiferent de valoare și cantitate vor fi declarate Serviciului Vamal și vor fi achitate drepturile de import. Astfel, pentru parfumurile și apele de toaletă de la poziția tarifară 330300 se aplică taxa vamală de 6,5 % (Legea 172/2014), TVA-20 % (art.96 lit. a) Cod Fiscal) și cota accizei de 10% (Anexa la Titlul VII Cod Fiscal).

În cazul loturilor de marfă expediate de la o persoană fizică la alta, sunt aplicate scutiri de la plata drepturilor de import, per lot de marfă, dacă valoarea nu depășește suma de 150 euro la următoarele cantități:

  • Parfum-50 ml;
  • Apă de parfum-250 ml.

În cazul cantităților care depășesc limita neimpozabilă admisă de lege, parfumurile și apele de toaletă vor fi declarate Serviciului Vamal și vor fi achitate drepturile de import

În cazul în care persoana fizică primește de la o altă persoană fizică un parfum de 50 ml sau apă de parfum în cantitate de 250 ml, dar oricare din acestea depășesc valoarea de 150 Eur, persoana va achita drepturile de import pentru bunul introdus.

Cadrul Legal: Introducerea bunurilor prin intermediul trimiterilor poștale internaționale: de la business la cumpărător - art.219 alin.(2) și art.220 lit. c) Cod Vamal; De la persoană fizică la persoană fizică - art.221 alin.(2) lit.e) și art.223 pct.3) Cod Vamal.

Dacă aveți neclarități sau întrebări cu privire la legislația vamală, regimurile și destinațiile vamale, declararea mărfurilor, clasificarea și originea acestora, acte permisive, regulile de trecere a mărfurilor și mijloacelor de transport peste frontieră, vă rugăm să contactați operatorii Centrului Unic de Apel al Serviciului Vamal, la numărul de telefon: +373 22 78-88-88.