header.titleheader.subtitle
header.title
header.title
header.subtitle

Centrul de instruire

Centrul de instruire al Serviciului Vamal a fost creat la data de 19 octombrie 2007. Misiunea acestuia constă în instruirea personalului nou angajat şi perfecţionarea continuă a funcționarilor vamali cu experiență în vederea sporirii competenţelor profesionale, consolidării şi actualizării cunoştinţelor, promovării integrităţii profesionale şi dezvoltării aptitudinilor necesare pentru realizarea eficientă a obligaţiunilor de serviciu.

Dispunând de capacităţi instituţionale corespunzătoare standardelor naționale și internaționale, Centrul de instruire reprezintă o unitate de formare profesională modernă, care este capabilă să planifice sistematic procesul de instruire, fiind dotat cu săli de studii specializate în domeniul sistemelor informaţionale, bibliotecă, precum şi un complex hotelier cu condiţii de trai pentru 22 persoane.

Un rol important în asigurarea și menținerea performanțelor le revine formatorilor Serviciului Vamal, aceștia fiind specialiști din cadrul autorității vamale și altor structuri administrative de profil. Formatorii, cu care colaborează Centrul de instruire, dispun de o experiență vastă în domeniul de specialitate, aplicând metode interactive de predare în cadrul activităților de instruire. Formarea și perfecționarea profesională a angajaților vamali reprezintă o strategie pe termen mediu și lung a instituției de a îmbunătăți continuu activitatea autorității, atât pe domeniul de facilitare a comerțului, cât și pe linia prevenii și combaterii fraudelor vamale. Totodată, realizarea acestui obiectiv impune necesitatea elaborării și oferirii unor planuri și programe de studii concepute și ajustate la cerințele profesionale și necesitățile de instruire a funcționarilor vamali, care includ o gamă variată de subiecte specifice activității vamale.

În scopul promovării conceptului de autoinstruire în rândul funcționarilor vamali, Centrul  aplică un sistem de instruire și evaluare a angajaților la distanță – e-learning. Platforma de instruire la distanță a Serviciului Vamal oferă acces întregului personal la cursurile electronice și la materialele plasate pe aceasta, precum și posibilitatea verificării sau testării nivelului de însușire a cunoștințelor.

O atenție deosebită se acordă extinderii și diversificării relațiilor internaționale și organizării activităților comune de perfecționare, fiind încheiate acorduri de colaborare cu partenerii de dezvoltare.

Investind în dezvoltarea culturii educaționale în sistemul vamal, investim în viitor!

 


Informaţii de contact:

Republica Moldova MD-2043
mun. Chişinău, bd. Dacia 49/6 
tel.+373/22/ 63 27 10 ; +373/22/63 27 34
email: c.instruire@customs.gov.md