Bunuri nedeclarate, depistate în cadrul controalelor vamale la Leușeni

Funcționarii postului vamal Leușeni au contracarat recent mai multe tentative de transport ilicit de bunuri peste frontiera Republicii Moldova.

În primul caz, în cabina unui autocamion, ce transporta marfă în adresa unui agent economic rezident, au depistate piese auto uzate, nedeclarate autorității vamale. Acestea s-au dovedit a fi ale șoferului, un cetățean moldovean, în vârstă de 42 de ani, care acum riscă să fie sancționat contravențional.

În alt caz, în compartimentul marfar al unui microbuz ce se deplasa din Italia, au fost descoperite 15 laptopuri noi, tăinuite printre bagaje și transmisiuni neînsoțite. Documentat pe caz este șoferul, un cetățean moldovean în vârstă de 37 de ani, care riscă să fie sancționat contravențional, iar bunurile - confiscate.

Un alt cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 35 de ani, ce venea din Franța la volanul unui microbuz, a ezitat să declare că transportă microinvertoare pentru sisteme fotovoltaice. Și în acest caz, bunurile sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă sancțiune contravențională.

____________________________
Siguranță prin integritate, eficiență prin colaborare, dezvoltare prin inovație.

 
 

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md      

Acest portal a fost realizat cu sprijinul generos al poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova. Informațiile prezentate pe acest site web nu sînt informații oficiale ale Guvernului SUA și nu reprezintă opinia și poziția Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională sau a Guvernului Statelor Unite. Responsabilitatea cu privire la conținut aparține Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

Copyright © 2026
Portalul este gestionat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova