Conducerea Serviciului Vamal a participat la Ceremonia de semnare a Acordului între ambele state privind controlul coordonat pe teritoriul României, în punctul de trecere al frontierei de stat Leușeni - Albița, pe sensul de intrare în România. Acordul a fost semnat astăzi, 9 februarie de către ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Ana Revenco împreună cu ministrul Afacerilor Interne al României, Lucian Bode.
Scopul Acordului constă în dezvoltarea relațiilor de cooperare între structurile cu atribuții la frontierele Republicii Moldova şi României, în domeniul gestionării integrate a frontierelor. Astfel, Acordul va contribui la garantarea securității frontierei dintre Republica Moldova și România, care este frontiera externă a Uniunii Europene, precum și la asigurarea securității naționale, bunăstării economice a ambelor state, prevenirea și lupta împotriva criminalității transfrontaliere organizate și terorismului Internațional. În același timp, va servi o soluție de deblocare a lanțului logistic de aprovizionare, în contextul crizei generate de războiul din Ucraina.
Odată cu instituirea controlului coordonat al traficului în baza principiului „oprire unică”, va avea loc accelerarea și facilitarea traversării frontierei comune, fapt care va reduce timpul de așteptare la trecerea hotarului, inclusiv a transportului de mărfuri.
Respectiv, controlul coordonat va demara de îndată ce vor fi finalizate toate procedurile interne, atât în Republica Moldova, cât și în România și pregătirea infrastructurii necesare. Deja sunt întreprinse măsuri preparatorii și sunt depuse toate eforturile pentru ca lansarea activității în noul format să fie realizată cât mai curând posibil.
Menționăm, Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind controlul coordonat în punctul de trecere al frontierei Leușeni-Albița a fost inițiat pornind de la necesitatea ambelor țări de a avea mecanisme noi și complexe, pentru asigurarea securității frontierelor și pentru a rezista provocărilor aduse de război.
Documentul va fi valabil pentru o perioadă de șase luni, ulterior stabilindu-se prelungirea lui, în baza evaluării în comun a rezultatelor sistemului de control. Prelungirea valabilității se va realiza pe cale diplomatică. Aplicarea Acordului poate fi suspendată temporar, în totalitate sau parțial, de oricare dintre părți, din motive de securitate națională, de ordine publică ori de sănătate publică.