Serviciul Vamalal Republicii Moldova
Serviciul Vamal
al Republicii Moldova

Aproape șase milioane de țigarete, camuflate într-o remorcă, au fost depistate la vama Costești, la ieșirea din țară, spre România (FOTO/VIDEO)

Ofițerii Serviciului Vamal de comun cu procurorii PCCOCS și ofițerii SIS au anihilat o tentativă de contrabandă la ieșirea de vest din țară, în nord, prin postul vamal Costești – aproape șase milioane de țigarete, de diferite mărci comerciale și cu timbru de acciz autohton.

În dimineața zilei de miercuri, 10 august, aproximativ la orele 08:25, în zona de control vamal a postului vamal Costești s-a prezentat un camion ce transporta din Ucraina spre România cărbune din lemn. Acesta avea aplicat sigiliu vamal pe remorcă, așa cum camionul se afla în tranzit – spațiu în care fusese camuflată marfa de contrabandă.

În baza informației operative a fost dispusă efectuarea controlului fizic detaliat, inclusiv prin scanare. Imaginile obținute au semnalat suspiciuni referitor la natura mărfurilor declarate și respectiv transportate.

Oamenii legii au dispus eliminarea sigiliului vamal și au verificat compartimentul marfar, iar în rezultat au depistat camuflate de-a lungul prelatei, după saci, 600 cutii, în care se aflau 299.996 pachete de țigări cu timbru de acciz autohton.

Ulterior reținerii camionului, oamenii legii au dispus efectuarea perchezițiilor la un depozit din raionul Edineț, unde a fost depistat același tip de cărbune din lemn, transportat oficial în camion. Acolo, a fost stabilită prezența altor 100.000 de pachete de țigări, care conțin două milioane de țigări de aceeași marcă și care ar fi urmat și ele să facă obiectul  transportării ilegale.

În momentul reținerii, șoferul, un bărbat în vârstă de 59 ani, cetățean al Ucrainei, a refuzat să ofere informații echipei de investigație și a evitat să facă declarații. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală, rezultatele cărora vor permite de a decide în privința măsurii preventive, timp în care bărbatul se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

În ceea ce privește marfa și mijlocul de transport, acestea au fost indisponibilizate, până la luarea unei decizii pe caz.

În continuare, ofițerii Serviciului Vamal de comun cu procurorii PCCOCS și ofițerii SIS întreprind tot spectrul de măsuri necesare pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunii.

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md           

European flag