Departamentul antifraudă și conformare al Serviciului Vamal, de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au reținut organizatorul grupului criminal organizat, care în martie 2022 a încercat să introducă în țară peste un kilogram de aur, din Statele Unite ale Americii.
Acesta are vârsta de 45 de ani și este originar din Ungheni. Bărbatul a fost anunțat în căutare din anul 2012, fără ca să aibă acte de identitate din anul 1998 și folosea alte date privind identitatea sa, iar infracțiunile le comitea prin persoane interpuse. Acesta are la activ șase dosare penale, în care era anunțat în căutare, pe întreg teritoriul țării și două sentințe de condamnare pentru escrocherie și delapidări, care cumulat constituie un termen de 16 ani închisoare, spre executare în penitenciar de tip închis.
Urmare a reținerii efectuate cu sprijinul angajaților ,,Fulger”, procurorii PCCOCS vor formula învinuirea și urmează să i-o prezinte pentru ca ulterior să depună demersul de aplicare a arestului preventiv pentru tentativă de contrabandă în privința acestuia.
Investigațiile continuă, pentru elucidarea altor aspecte ale acestei infracțiuni, în vederea trimiterii dosarului în judecată, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
https://www.youtube.com/watch?v=cz-ZvG2zG-M
Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md