Două călătorii spre Sharm el Sheikh și aceeași alegere la controlul vamal, ambii pasageri au trecut pe culoarul verde „nimic de declarat”. Verificarea bagajelor a scos însă la iveală lingouri din aur și argint, precum și alte bunuri nedeclarate.
Cazurile au fost documentate de funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră.
În primul caz, o cetățeană a Ucrainei, care urma să călătorească pe ruta Chișinău–Sharm el Sheikh, a fost supusă controlului de specialitate. În bagajul acesteia au fost depistate 26 de lingouri din aur.
În cel de-al doilea caz, în bagajul unui cetățean al Ucrainei, care se deplasa pe ruta Chișinău–Istanbul–Sharm el Sheikh, au fost găsite 19 lingouri din aur, dintre care 15 în două seturi, un lingou din argint, o statuetă din argint în formă de vultur și o monedă cu valoarea nominală de un euro.
Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar persoanele riscă să fie sancționate contravențional pentru nedeclararea acestora.
Secția relații publice
Tel: 022 574 211
press@customs.gov.md














