Participarea Serviciului Vamal la reuniunea Consiliului SELEC în cadrul reprezentării Republicii Moldova

La 21 octombrie 2026, Republica Moldova a participat la reuniunea Consiliului Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), fiind reprezentată de Carolina Chiruța, șefa Secției asistență administrativă din cadrul Serviciului Vamal, în calitate de reprezentant supleant al Republicii Moldova în Consiliul SELEC, în baza mandatului acordat.

În cadrul reuniunii s-au desfășurat alegerile pentru funcția de director al SELEC, pentru care au fost înaintate candidaturi din partea României, Albaniei și Serbiei. În urma scrutinului, Mădălina-Sorina Vlangăr, candidata României, a fost aleasă în această funcție.

Participarea Republicii Moldova la activitățile Consiliului SELEC contribuie la consolidarea cooperării regionale și la dezvoltarea relațiilor cu autoritățile partenere. Pentru Serviciul Vamal, această cooperare susține schimbul de informații și cooperarea operațională în domeniul prevenirii și combaterii fraudelor și a traficului ilicit.

SELEC este un mecanism regional de cooperare între autoritățile de aplicare a legii, care facilitează schimbul de informații și acțiunile comune pentru prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere și organizate.

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md     

 

Acest portal a fost realizat cu sprijinul generos al poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova. Informațiile prezentate pe acest site web nu sînt informații oficiale ale Guvernului SUA și nu reprezintă opinia și poziția Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională sau a Guvernului Statelor Unite. Responsabilitatea cu privire la conținut aparține Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

Copyright © 2026
Portalul este gestionat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova