Capacitate dublă pentru camioane și condiții mai bune pentru șoferi în zona de parcare modernizată din Giurgiulești

Capacitate dublă de staționare pentru camioane și condiții mai bune pentru șoferi în zona de parcare din Giurgiulești, inaugurată la 16 octombrie 2026, în cadrul evenimentului de închidere a proiectului „Giurgiulești – Punctul de trecere a frontierei RO–MD”.

Proiectul european are la bază Contractul de grant semnat la 19 octombrie 2023, implementarea desfășurându-se în mai multe etape: actualizarea documentației tehnice în 2024, lansarea procedurilor de achiziție în 2025 și executarea lucrărilor de extindere și modernizare în 2026.

Realizat prin cooperarea dintre Serviciul Vamal al Republicii Moldova și Autoritatea Vamală Română, cu sprijinul Uniunii Europene, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), și al Băncii Mondiale, proiectul contribuie la dezvoltarea infrastructurii necesare facilitării comerțului și consolidării conectivității regionale.

La eveniment au participat conducerea Serviciului Vamal, reprezentanți ai României, ai Uniunii Europene, ai Băncii Mondiale și ai instituțiilor partenere.

Investiția răspunde necesității de adaptare a infrastructurii la intensificarea traficului de mărfuri și la reconfigurarea rutelor logistice regionale. Zona Giurgiulești concentrează fluxurile de transport către România și Ucraina, precum și pe cele care deservesc Portul Internațional Liber Giurgiulești.

În urma lucrărilor, suprafața parcării a crescut de la 0,65 la aproximativ 1,28 hectare, iar capacitatea de staționare s-a dublat, de la 30 la 60 de camioane. Lucrările au inclus extinderea și betonarea suprafeței, modernizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, precum și amenajarea spațiilor sanitare pentru șoferi.

Totodată, au fost instalate un cântar electronic, sisteme de iluminat și alimentare electrică de rezervă, bariere de acces și un sistem de supraveghere video. Au fost realizate și lucrări pentru asigurarea securității la incendiu, tratarea apelor uzate și evacuarea apelor pluviale.

Valoarea cumulată a contractelor aferente lucrărilor și serviciilor conexe constituie aproximativ 18 milioane de lei.

Infrastructura modernizată oferă o capacitate suplimentară de staționare și condiții mai bune pentru șoferi, în cadrul eforturilor de dezvoltare a infrastructurii de transport și de facilitare a comerțului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md         

 

Acest portal a fost realizat cu sprijinul generos al poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova. Informațiile prezentate pe acest site web nu sînt informații oficiale ale Guvernului SUA și nu reprezintă opinia și poziția Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională sau a Guvernului Statelor Unite. Responsabilitatea cu privire la conținut aparține Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

Copyright © 2026
Portalul este gestionat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova