header.titleheader.subtitle
header.title
header.title
header.subtitle

De la articole de parfumerie la electronice: lot comercial de mărfuri nedeclarate, depistat la vama Lipcani

Un lot comercial de mărfuri, constituit din lenjerie de corp, articole de parfumerie, produse pentru îngrijirea corpului, hrană pentru animale, căști audio, camere video și alte dispozitive electronice, a fost depistat de funcționarii vamali într-un microbuz care se deplasa din Franța spre Republica Moldova.

Cazul a fost documentat la postul vamal Lipcani, după ce un Volkswagen Crafter, înmatriculat în Republica Moldova, a fost supus controlului vamal.

Șoferul, un conațional în vârstă de 55 de ani, a comunicat funcționarilor vamali că transportă doar bunuri personale.

În urma controlului, lotul comercial a fost depistat în compartimentul marfar al mijlocului de transport, fără a fi declarat în cadrul controlului vamal.

Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional, în conformitate cu prevederile art. 287 alin. (10) din Codul contravențional al Republicii Moldova.

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md