Aproape 1000 de pachete de țigări, ascunse în bara de protecție a unui autoturism, depistate la vama Costești

Tentativa de transport ilicit a produselor din tutun, prin ascunderea a circa 1000 de pachete de țigări în locuri special adaptate ale unui mijloc de transport, a fost dejucată în această dimineață la postul vamal Costești.

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, cu dublă cetățenie, moldovenească și română, s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară, la volanul unui autoturism de model Volkswagen Passat, înmatriculat în România.

În baza analizei de risc, funcționarii vamali, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au dispus redirecționarea mijlocului de transport pentru efectuarea unui control detaliat.

În urma verificărilor, în bara de protecție frontală, într-un spațiu special adaptat, au fost depistate și extrase 994 de pachete de țigări cu timbru de acciz al Republicii Moldova.

Țigările și mijlocul de transport au fost ridicate, iar investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și aplicării sancțiunilor, conform prevederilor legislației în vigoare.

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md 

 

Acest portal a fost realizat cu sprijinul generos al poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova. Informațiile prezentate pe acest site web nu sînt informații oficiale ale Guvernului SUA și nu reprezintă opinia și poziția Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională sau a Guvernului Statelor Unite. Responsabilitatea cu privire la conținut aparține Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

Copyright © 2026
Portalul este gestionat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova