header.titleheader.subtitle
header.title
header.title
header.subtitle

2450 pachete de țigări tăinuite într-un autocar de pe ruta Chișinău-Timișoara, depistate de angajații Serviciului Vamal (VIDEO/FOTO)

În ajunul Sfintelor sărbători de Paști, când fluxul de călători este mai mare și angajații vamali se axează pe aspecte și măsuri de fluidizare a traficului de pasageri și mărfuri, un autocar de rută, ticsit cu țigări în locuri special adaptate a încercat să traverseze frontiera, dar nu i-a reușit.

Astfel, angajații vamali de la Leușeni, au contracarat o nouă tentativă de scoatere ilegală din țară a țigărilor. Bunurile erau tăinuite în locuri special amenajate în două rezervoare a unui autocar ce efectua cursa regulată Chișinău – Timișoara (România).

Cazul a fost înregistrat vineri seara, 22 aprilie curent, la ieșire din țară. În baza analizei de risc, funcționarii vamali în conlucrare cu inspectorii chinologi au supus mijlocul de transport unor verificări minuțioase. 

În cadrul acțiunilor de control vamal autocarul a fost redirecționat spre scanare. Analizând imaginile, au fost observate niște obiecte suspecte în rezervorul lateral și cel din față pentru combustibil ale autocarului. 

În rezultat, a fost luată decizia demontării locurilor special amenajate, două rezervoare cu pereți dubli, din care au fost extrase 2450 pachete de țigări de diverse mărci.

Potrivit informațiilor preliminare, țigările erau transportate spre România, unde urmau a fi comercializate.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autocarul – indisponibilizat. Cercetările continuă în scopul elucidării tuturor circumstanțelor și aplicării sancțiunilor prevăzute de legislație.

Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md