Departamentul antifraudă și conformare al Serviciului Vamal în comun cu Serviciul Fiscal de Stat sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investighează un caz de contrabandă cu produse din carne, în care sunt implicați doi agenți economici din municipiul Chișinău, specializați în importul și comercializarea unor astfel de produse.
Acțiunile de urmărire penală sunt desfășurate în temeiul bănuielilor rezonabile de comitere a infracțiunii pe faptul creării de către persoane necunoscute a unei scheme infracționale de trecere peste frontiera vamală a Republicii Moldova a produselor din carne, prin eludarea controlului vamal.
La data de 16.06.2022, Departamentul antifraudă și conformare al Serviciului Vamal sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au pus în executare mandate de percheziții la sediile companiilor vizate, precum și la domiciliile factorilor de decizie.
În rezultatul perchezițiilor, oamenii legii au depistat și indisponibilizat: o cantitate de 140 tone de carne congelată, valoarea estimativă a căreia se ridică la circa 7,5 milioane lei, acte contabile și telefoane mobile.
Factorii de decizie ai agenților economici, în cadrul cauzei penale vizate sunt cercetați în stare de libertate, motiv din care se prevalează de prezumția nevinovăției la acest stadiu al investigațiilor.
Ulterior avansării investigațiilor pe dosar, autoritatea de investigație urmează să facă publice informații suplimentare, cu asigurarea drepturilor părților.
Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md