Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, după ce au supus controlului de specialitate un mijloc de transport de model Mercedes-Benz Sprinter, care se deplasa din Germania.
La volan se afla un cetățean moldovean, în vârstă de 23 de ani, care a indicat în declarația vamală a călătorului că nu transportă alte bunuri decât cele de uz personal.
În baza analizei de risc, a fost dispus un control fizic amănunțit al mijlocului de transport, iar în rezultat, în compartimentul destinat bagajelor au fost depistate scule și echipamente electrice, în cantități comerciale, nedeclarate autorității vamale.
Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.
Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md








