Conducerea Serviciului Vamal a participat la cea de-a treia ședință a Comitetului Director al proiectului implementat în parteneriat cu Secretariatul OSCE, dedicat consolidării capacităților instituționale de răspuns la provocările de securitate din regiune. În cadrul reuniunii, Serviciul Vamal a fost inclus oficial în calitate de beneficiar al proiectului și invitat să participe la ședințele Comitetului Director, fapt ce reconfirmă rolul instituției în cadrul mecanismului de cooperare și implementare a activităților proiectului.
La eveniment au participat șeful adjunct al Departamentului Antifraudă și Conformare al Serviciului Vamal, Andrei Șeremet, Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Interne, Alexandru Bejan, oficiali de rang înalt ai OSCE, ambasadorii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze, precum și reprezentanți ai statelor donatoare – Germania, Franța, Polonia, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii, alături de beneficiari ai proiectului.
În intervenția sa, Andrei Șeremet a subliniat importanța consolidării capacităților instituționale și a cooperării între autoritățile naționale și partenerii internaționali, menționând că dezvoltarea instrumentelor moderne de analiză și schimb de informații reprezintă un element esențial pentru identificarea timpurie a riscurilor, combaterea amenințărilor transfrontaliere și creșterea eficienței activităților de control și antifraudă.
În cadrul reuniunii au fost prezentate rezultatele obținute în implementarea proiectului, în special pe dimensiunea dezvoltării conceptului Intelligence-Led Policing (ILP), prin instruirea analiștilor și a personalului de conducere, implementarea metodologiilor naționale de colectare și analiză a datelor pentru evaluarea riscurilor și amenințărilor, precum și organizarea cursurilor OSINT pentru formarea experților la nivel național.
Totodată, a fost anunțată extinderea proiectului pentru încă doi ani, cu accent pe digitalizarea proceselor de colectare și analiză a datelor, dezvoltarea capacităților ILP și consolidarea echipelor canine.
Secția relații publice
Tel.: 022 574 211
press@customs.gov.md










