You are here

Producția pomilegumicolă din Republica Moldova poate fi vămuită la toate posturile vamale rusești

Exportatorii producției pomilegumicole originare din Republica Moldova au posibilitatea să solicite vămuirea acesteia la orice post vamal rusesc, autorizat pentru vămuirea mărfurilor.

Decizia privind anularea limitărilor cu privire la perfectarea vamală a producției pomilegumicole din Repuplica Moldova i-a fost  comunicată Serviciului Vamal prin intermediul unei note informative, expediate de către Serviciul Federal Vamal al Rusiei.

Amintim că, oportunitatea extinderii listei posturilor vamale pentru vămuirea producției pomilegumicole a fost abordată de către Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, în cadrul ultimelor sale întrevederi cu omologii din Federația Rusă.