You are here

O angajată a postului vamal al Aeroportului Internaţional Chişinău a fost reţinută pentru corupere pasivă

O angajată a postului vamal ”Aeroportul Internaţional Chişinău” a fost reţinută aseară de către procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA, fiind bănuită de pretindere şi luare de mită. Operațiunea a fost desfășurată în colaborare cu ofițerii Direcţiei securitate internă a Serviciului Vamal, care au acordat suport operativ pentru documentarea cazului.

Potrivit denunţătorului, banii ar fi fost pretinşi de la un cetăţean străin pentru a nu documenta nedeclararea unei sume importante de bani la intrarea în ţară. Angajata postului ar fi luat 200 de lire sterline pentru a nu documenta faptul că cetăţeanul străin nu a declarat suma introdusă în ţară în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Reţinerea a avut loc în timpul transmiterii celor 200 de lire sterline, iar angajata postului a fost prinsă în flagrant.

Ulterior, aceasta a fost plasată în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Pe marginea acestui caz a fost iniţiată o cauză penală pentru corupere pasivă, iar dacă va fi găsită vinovată funcţionara riscă până la 10 ani de închisoare.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de Procuratura anticorupţie.