You are here

Monitorizare mai strictă a posturilor vamale de pe perimetrul transnistrean

Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, a efectuat ieri o vizită de inspectare la posturile interne de control de pe perimetrul transnistrean. Scopul verificării a constat în relevarea vulnerabilităților în modul de organizare a activității subdiviziunilor inspectate, precum și identificarea unor soluții viabile de ameliorare a situației atestate.

Una dintre cele mai stringente probleme remarcate se referă la anumite porțiuni insuficient controlate, fapt care favorizează săvârșirea infracțiunilor de eludare a controlului vamal și de eschivare de la achitarea plăților aferente. În acest context, Directorul General al Vămii a dispus intensificarea activității echipelor mobile, entitate care efectuează a doua linie de control, dar și elaborarea unor mecanisme de interacțiune  cu reprezentanții instituțiilor abilitate, care ar eficientiza considerabil activitatea de monitorizare a segmentului respectiv.

Totodată, Vitalie Vrabie a verificat funcționalitatea tehnicii de control și a sistemelor informaționale din gestiunea posturilor vizate. De asemenea, șeful Vămii a subliniat importanța sistemelor de supraveghere video atât ca element antifraudă, cât și ca instrument de monitorizare a angajaților în vederea excluderii unor eventuale incidente de integritate.

”Este esențial să consolidăm capacitățile de combatere a fenomenului infracțional în această regiune. Serviciul Vamal, în calitatea sa de garant al securității statului, trebuie să intervină cu toate instrumentele de care dispune pentru a preveni orice tentativă de încălcare a legislației vamale”, a conchis Directorul General al Vămii.