You are here

Mărfuri, în sumă de peste 400 mii lei, depistate de către Echipele Mobile ale Vămii în automobilul unui bălțean (FOTO/VIDEO)

Un locuitor al mun. Bălți, în vârstă de 35 de ani, este cercetat penal pentru contrabandă cu mărfuri de larg consum, estimate la peste 400 mii lei. Totodată, bărbatul va fi sancționat și pentru nesupunerea cerințelor legale ale inspectorilor vamali, deoarece a încercat să împiedice stoparea și verificarea autovehiculului condus.

Inspectorii Echipelor Mobile l-au reținut pe suspect în data de 6 februarie curent, în apropiere de mun. Bălți, după ce l-au urmărit pe o distanță de aproximativ 5 km. Fiind somat de vameși să stopeze, bărbatul a ignorat cerințele legale ale acestora și a accelerat în direcția mun. Bălți. Deoarece se deplasa cu viteză excesivă, suspectul a creat două situații de accident pe traseu, punând astfel în pericol siguranța celorlalți participanți la traficul rutier. Într-un final, vameșilor le-a reușit stoparea autovehiculului urmărit și reținerea conducătorului acestuia, iar automobilul a fost escortat la sediul biroului vamal Nord pentru verificări.

În cadrul controlului fizic efectuat, vameșii au depistat 500 de articole vestimentare în asortiment, 15 seturi de huse pentru autoturisme, precum și mai multe loturi de scule electrice și unelte. Potrivit informațiilor deținute, bunurile erau destinate mai multor comercianți care activează în zona de nord a țării.

Cazul urmează a fi cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în proporții deosebit de mari. Investigațiile sunt continuate în vederea identificării tuturor membrilor grupării infracționale, precum și a beneficiarilor loturilor comerciale. În cazul în care le va fi dovedită vinovăția, aceștia riscă închisoare pe un termen de la 3 până la 10 ani.