You are here
ANUNȚ CU PRIVIRE LA DESFĂȘURAREA CONCURSULUI DE ANGAJARE SECȚIA ACHIZIȚII ȘI INVESTIȚII PUBLICE
Serviciului Vamal al Republicii Moldova
Funcția publică vacantă: Titlul funcției – specialist principal, Secția achiziții și investiții publice
Unități disponibile: total - 1
Nr. d/o | Subdiviziunea | Funcția | Nr. unităților |
---|---|---|---|
1 | Secția achiziții și investiții publice, Aparatul Central |
Specialist principal (temporar vacantă) | 1 |
Total | 1 |
Scopul general al funcției de specialist principal în cadrul Secției achiziții și investiții publice:
Elaborarea şi executarea planului anual de achiziţii al Serviciului Vamal şi implementarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii sistemului vamal.
Sarcinile de bază pentru funcția de specialist principal în cadrul Secției achiziții și investiții publice:
- Elaborarea/executarea planului anual de achiziţii.
- Asigurarea evidenței deservirii tehnice a unităților de transport;
- Planificarea și monitorizarea asigurării cu transport a angajaților vamali;
- Realizarea activităţilor ce ţin de administrarea infrastructurii.
Condiţiile generale de participare la concurs:
- deţine cetăţenia Republicii Moldova;
- posedă limba de stat;
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- nu a împlinit vârsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată;
- are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
- în ultimii 5 ani, nu a fost destituită (eliberată) dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare.
Cerinţe specifice pentru participare la concurs:
Studii:
- Superioare de licență sau echivalente în domeniul tehnologii informaţionale, economie.
- Cunoştinţe de operare la calculator: MS Office, Internet, SI „RSIAP” etc.
Va constitui un avantaj:
- Cunoașterea unei limbi moderne de circulație internațională.
- Cursuri de perfecţionare profesională în domenii aferente.
Cunoştinţe:
- Cunoaşterea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice, domeniul economico-financiar, tehnic.
Experienţă profesională: minimum 1 an de experienţă profesională în domenii relevante.
Abilităţi: comunicare corectă, clară şi concisă, fluentă şi cu uşurinţă în exprimarea verbală și scrisă, capacitate de coordonare, organizare, analiza şi sintetiza, lucru în echipa.
Atitudini/comportamente:responsabilitate, disciplină, respect faţă de oameni, diplomaţie, spirit de iniţiativă, creativitate, flexibilitate, politeţe, rezistentă la efort şi stres, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.
Documente ce urmează a fi prezentate obligatoriu:
- Formularul de participare (vezi aici);
- Copia buletinului de identitate;
- Copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
- Copia carnetului de muncă;
- Copia livretului militar sau a certificatului de recrut;
- Cazier juridic (poate fi substituit cu declarația pe propria răspundere: vezi aici):
- Certificatul medical Forma 086-U (poate fi substituit cu declarația pe propria răspundere: vezi aici):
- Declarația de verificare (vezi aici);
- Chestionar (vezi aici);
- Declarația cu privire la acceptareaa controlului special (vezi aici);
- Declarația de neafinitate cu broker vamal (vezi aici);
- Acte ce atestă participarea la activităţi de voluntariat dacă candidatul consideră că este necesar;
Notă: Copiile documentelor specificate se prezintă împreună cu documentele originale, pentru a putea fi verificată veridicitatea lor.
Dosarul candidatului care nu va indica în formularul de participare la concurs funcția pentru care aplică, va fi respins.
Termen limită de depunere a dosarului: 29 decembrie 2017, ora 17.00
Modalitatea de depunere a dosarului: pe suport de hârtie, prin poștă sau personal la sediul Aparatului Central al Serviciului Vamal.
Subdiviziunea | Adresele pentru depunerea dosarelor | Persoanele responsabile de oferirea informaţiilor suplimentare şi de primirea documentelor |
---|---|---|
Aparatul Central | str. Starostenco nr. 30, or. Chişinău, | Pașcovscaia Lilia, Vascan Elena 022-574-249; 022-574-125 |
În situaţia în care dosarul de concurs se depune prin poştă, copiile actelor trebuie să fie autentificate notarial.
Important: Dosarele incomplete nu vor fi examinate!
Web site: www.customs.gov.md
Cheltuielile
Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea concursului sunt suportate de Serviciul Vamal, iar cele legate de participare la concurs (deplasare la locul de desfăşurare a concursului, cazare, utilizarea mijloacelor de comunicare, autentificarea copiilor de pe documente, etc.) sunt suportate de participanţii la concurs.
Constituţia Republicii Moldova
Acte normative în domeniul serviciului public
- Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern
- Legea nr.98 din 04.05.2012 privind administraţia publică centrală de specialitate.
- Legea cu privire la serviciul în organele vamale nr. 1150 - XIV din 20.07.2000.
- Legea nr. 158 –XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
- Legea nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public.
- Legea nr. 16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese.
- Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și intereselor personale
- Legea nr.90-XVI din 25 aprilie 2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei.
- Legea nr. 190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare.
- Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici.
- Legea nr.271-XVI din 18 decembrie 2008 privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice.
Acte normative în domeniul de specialitate:
- Legea nr. 982 din 11.05.2000 privind accesul la informaţie
- Legea nr. 91 din 29.05.2014 privind semnătura electronică şi documentul electronic
- Hotărârea Guvernului nr. 561 din 18.05.2007 cu privire la Sistemul Informaţional Integrat Vamal
- Hotărârea Guvernului nr. 760 din 18.08.2010 cu privire la Instituţia publică Centrul de Guvernare Electronică (E-Government)
Acte departamentale
- Ordinul Serviciului Vamal nr. 480-O din 18.12.2006 cu privire la aprobarea Metodologiei de prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu
- Ordinul Serviciului Vamal nr. 346-O din 24.12.2009 referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu